OUG nr. 90/2020, publicată în Monitorul Oficial. Noi facilități fiscale!

CECCAR

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil

reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group

Ordonanța de urgență nr. 90/2020 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și pentru modificarea altor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 459 din 29 mai 2020.

Principalele modificări

  1. Modificări ale Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, după cum urmează:
  2. Extinde la 31 martie 2020 termenul de scadență a obligațiilor fiscale care pot fi restructurate. Astfel, debitorii își pot restructura obligațiile fiscale restante la data de 31 martie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii. În reglementarea veche se puteau restructura obligațiile fiscale restante la 31 decembrie 2018.
  3. Include în categoria obligațiilor fiscale restante la 31 martie 2020 și pe cele stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 aprilie 2020 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020, precum și obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare (21 martie 2020) și data de 31 martie 2020 inclusiv.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.