
Prorogarea unor termene
Astfel, Executivul a aprobat prelungirea aplicării următoarelor măsuri fiscale până la data de 25 octombrie 2020, inclusiv:
-
- nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020;
- nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare;
- măsurile referitoare la suspendarea executării silite, reducerea semnificativă a perioadei de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, suspendarea termenului de prescriere, suspendarea condițiilor de menținere a eșalonărilor la plată.
Măsuri privind impozitul specific
Pe perioada stării de urgență, contribuabilii plătitori de impozit specific, reglementat de Legea nr.170 /2016, au beneficiat de scutire de la plata impozitului. Având în vedere restricțiile legate de desfășurarea activității aplicabile în continuare anumitor domenii, s-a impus prelungirea aplicării măsurilor de reducere a sarcinii fiscale pentru acest sector de activitate, prin acordarea unei scutiri de impozit aferent unei perioade din anul 2020.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.