La 100 de ani de la înființare, CECCAR este alături de veteranii de război

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organism profesional înființat în 1921, s-a alăturat ca partener Zilei Veteranilor de Război, proiect dedicat eroilor celui de-Al Doilea Război Mondial. Proiectul este derulat de Ministerul Apărării Naționale (MApN), împreună cu Asociația „Alături de eroi” și de alți reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.

Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită an de an la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României, aceasta fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.Of. nr. 699/17.10.2007. La 29 aprilie 1902,  Regele Carol I a instituit în România, prin Decret Regal, calitatea de „veteran de război” pentru foștii luptători participanți la Războiul de Independență din anii 1877-1878.

2.610 veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial mai are România astăzi. Fiecare dintre cei care sunt în viață și fiecare dintre cei care acum mai sunt doar în amintirile noastre și în paginile de istorie merită toată prețuirea. Suntem onorați și, totodată, recunoscători să fim parte din acest proiect care îi aduce în prim-plan pe eroii țării noastre, care au luptat, în vremuri de grele încercări, pentru tradiția și valorile noastre. Noi, CECCAR, profesia contabilă reglementată în România, împlinim anul acesta un secol de la înființare. Ei, eroii, sunt de-o seamă cu noi, unii dintre ei chiar în vârstă de 105 ani. Suntem datori cu toții să privim cu recunoștință și respect istoria, tradițiile, pentru a putea clădi un viitor mai bun.

MapN informează că vineri, 23 aprilie a.c., a fost demarată campania Alături de veterani, prin lansarea site-ului veteraniiromaniei.mapn.ro, pagină dedicată veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial ce va reuni povești de viață, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Campania se va desfășura pe parcursul mai multor zile și va include o acțiune de distribuire a unor pachete-cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paști pentru toți cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei opt din Republica Moldova.

Marți, 27 aprilie a.c., la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, se vor pregăti pachetele-cadou pentru veteranii de război din municipiul București, județul Ilfov și din Republica Moldova, eveniment la care sunt așteptate să participe personalități marcante, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului de afaceri, cultural, ai societății civile și tineri voluntari.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul MapN.