APIA demarează astăzi campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025

Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025 demarează astăzi, 16 octombrie, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), citată de Agerpres.

Potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 70% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Astfel, pentru intervenția PD-01: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), cuantumul/hectar/animal la care se raportează avansul este de 89,34 euro, pentru PD-02: Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS) – 46,87 euro, PD-03: Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – 43,20 euro, PD-04: Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil – 56,28 euro. De asemenea, în cazul intervențiilor PD-05: Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale), cuantumul/hectar/animal la care se raportează avansul de 70% este de 85 de euro, la PD-06: Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști – 85 de euro, PD-21: Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte – 296,12 euro, PD-22: Sprijin cuplat pentru venit – carne de vită – 190,82 euro, PD-23: Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte -160 de euro și PD-24: Sprijin cuplat pentru venit – ovine/caprine – 12,54 euro.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.