Oportunități pentru membrii CECCAR. AFIR lansează marți, 2 noiembrie, sesiunea de primire a proiectelor pentru finanțarea investițiilor în crearea și dezvoltarea de activități neagricole în mediul rural

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță deschiderea, în perioada 2 noiembrie 2021, ora 9.00 – 1 februarie 2022, ora 16.00, a sesiunii de primire a proiectelor de finanțare pentru submăsura 6.4 – Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 100 de milioane de euro.

Experții contabili sunt implicați, ca liber-profesioniști, în procesul de întocmire și depunere a documentației obligatorii care trebuie atașată Cererii de finanțare, prin întocmirea și asumarea „Declarației expert contabil” din care să reiasă că în anul precedent depunerii Cererii de finanțare solicitantul a obținut venituri de exploatare, veniturile din activitățile agricole reprezentând cel puțin 50% din acestea.

În calitate de consilieri de încredere ai antreprenorilorexperții contabili pot sprijini solicitantul pentru întocmirea și depunerea proiectelor.

Totodată, membrii CECCAR pot fi eligibili pentru a depune proiecte pe această măsură – printre domeniile acoperite în cadrul submăsurii sunt prevăzute și serviciile contabile (cod CAEN 6920).

Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt microîntreprinderile și întreprinderile neagricole mici existente și nou-înființate, adică start-up-urile din spațiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizați cu statut minim pe PFA, care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în microîntreprinderi și întreprinderi mici. Excepție fac persoanele fizice neautorizate.

Sprijinul public nerambursabil poate reprezenta 90% sau 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maximum 200.000 euro, cu respectarea condițiilor ajutorului de minimis. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanțat prin această submăsură este de 10.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului. 

Pentru a beneficia de „intensitatea sprijinului de 90%, toate codurile CAEN propuse spre finanțare trebuie să fie aferente unor activități de producție”, precizează AFIR, într-un comunicat.

Activitățile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.4 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului.

Pragurile de calitate lunare sunt de 60 de puncte pentru perioada 2 noiembrie 2021 – 1 decembrie 2021, 50 de puncte în intervalul 2 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022 și 25, între 2 ianuarie 2022 – 1 februarie 2022. Pragul minim de selecție al proiectelor este de 25 de puncte.

Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii se oprește înainte de termenul-limită prevăzut în nota de lansare, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse de la începutul sesiunii având un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii, cu excepția primelor cinci zile calendaristice din fiecare etapă de depunere, când depunerea proiectelor se realizează indiferent de nivelul plafonului.

Detalii privind tipurile de investiții și condițiile specifice accesării de fonduri europene pentru submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info în Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, pe pagina dedicată submăsurii. Cererile de finanțare se depun online, pe site-ul AFIR, începând cu data de 2 noiembrie 2021, ora 9.00.

Amintim că vineri, 29 octombrie, a fost lansată și sesiunea de depunere a proiectelor pentru submăsura 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, experții contabili fiind implicați în procesul de întocmire și depunere a aplicațiilor, precum și eligibili pentru depunerea proiectelor proprii spre finanțare. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)