Guvernul a aprobat proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic
Proiectul va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgență

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că Executivul a aprobat astăzi proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, informează Mediafax.

„A fost aprobat în ședință de guvern proiectul legislativ care să inițieze niște măsuri igienico-sanitare pentru situații deosebite de risc epidemiologic sau biologic. E necesar pentru a putea gestiona și controla pandemia prin care trecem. Ați putut observa de vineri modificările de abordare a tot ce a însemnat carantină, izolare, chiar și internarea în spital”, a declarat după ședința de guvern, ministrul Sănătății. Proiectul va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgență.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a menționat că în proiectul de lege adoptat de Executiv se redefinesc „carantina” și „izolarea”, el precizând că prima este destinată persoanelor sănătoase, iar cea de-a doua, celor infectate. „Prin proiectul de lege la care s-a lucrat până astăzi (luni – n.red.) dimineața (…) am dorit să abordăm problema mai general, nu numai pentru COVID. Am încercat să fie cât mai clare acțiunile și termenii din legea respectivă. (Proiectul de act normativ – n.red.) începe cu mai multe definiții. «Carantina persoanelor» are acum o definiție care este asemănătoare cu regulamentul internațional sanitar. Ea reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată”, a spus Raed Arafat.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.