„Evenimentul a avut loc în perioada 24-25 iunie 2020, sub forma unei întruniri digitale, și este unul deosebit de important în viața organizației întrucât Adunarea Generală reprezintă autoritatea supremă a organizației, prin votul exprimat an de an de către cele 44 de administrații fiscale membre. În cadrul reuniunii se propun, discută și se adoptă măsuri/decizii importante privind activitatea, rolul și dezvoltarea viitoare ale organizației”, se menționează în comunicat.
Prin Programul de lucru al organizației adoptat pentru anul 2021 s-a stabilit concentrarea atenției pe tematici de interes, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, precum: managementul creanțelor fiscale, combaterea fraudei la TVA, utilizarea datelor din schimbul automat de informații, implementarea BEPS, implicațiile crizei COVID-19, combaterea criminalității pe piața muncii, riscurile economiei digitale, utilizarea analizei rețelelor pentru combaterea fraudelor, comunicare în vederea creșterii conformării fiscale etc.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.